Mărul

În 2016 aveam cabinetul într-o casă așezată la baza Cetațuii din Cluj, într-o grădină frumoasă. Între sesiuni, îmi plăcea să stau cu o carte în mână la o măsuță așezată sub un umbrar de viță de vie. Era genul de loc care iîți oferea prin sine plăcerea de a fii acolo, fără să mai ai nevoie să faci ceva anume ca să ai o stare de bine. Pe lângă măsuță, șerpuind printre varietatea de flori, trecea o cărare de dale.

Într-o zi, undeva la începutul toamnei, mă aflam din nou la măsuță așteptând urmatorul client. Proprietara casei, care avea zilnic grijă de grădină se afla ca de obicei prin zonă când trecând pe cărare începe să se plângă de creanga unui mar care era așa de încărcată și lăsată sub greutatea merelor,  că trebuia să ieși de pe carare ca să treci de ea. După câteva cuvinte de nemulțumire subit iși exprimă decizia de a tăia creanga care bloca cărarea. Săritor și binevoitor, îmi exprim disponibilitatea de a o ajuta în această directie.

Ea pleacă mai departe în treburile ei și eu ma pregătesc să îndeplinesc noua misiune. Doar că ajuns lângă măr imi dau seama că nu vreau să-i tai creanga plină de mere și am decis că există cu siguranță o altă soluție. Rapid am găsit o bârnă de lemn destul de groasă ca sa o pot folosi ca și proptea și cu ajutorul căreia am ridicat creanga. Dar tot nu am reușit să o ridic suficient. Apoi cu ajutorul altei bârne de lemn, mai mare, am ridicat creanga suficient să treacă chiar și un om înalt.

Cărarea

Mulțumit de mine mă așez la masă așteptând să văd reacția proprietăresei când va trece pe sub creangă. După ceva vreme apare doamna proprietăreasă, trece de mine, ajunge în dreptul crengii și se apleacă ușor ducând mâna la cap ca și protecție. 2 minute mai târziu se întoarce prin același loc mimând un gest de aplecare în dreptul crengii. Eu radeam în sinea mea surprins de ce se întâmplă.

După ce a trecut a treia oara și nici măcar nu și-a mai făcut giji de creangă o strig și mă pun în cărare spunându-i: “Nu vii se pare ciudat că mă vedeți?”. Am întrebat-o asta deoarece în mod normal, înainte să ridic creanga, dacă am fii stat astfel în cărare, nu ne-am fii văzut de creanga plină de mere. Ea se uita la mine își sterge ochelarii și îi pune înapoi pe ochi și mă întreabă: “Ce vrei să spui?”. Eu nu îi răspund ci doar mă uit spre creangă, iar atunci ea reacționează: “Ai tăiat creanga. Ce bine. Mulțumesc!”

Dezvoltarea personală

Privește creanga de măr care blochează cărarea și te face să deviezi de la traseu ca și cum ar fii o problemă de care te lovești destul de des în activitațile tale. Când vrei să scapi de problemă, te hotăraști să tai creanga ca să nu te mai blocheze în activitățile tale. Decizia de a tăia creanga e soluția pe care o vezi la problemă.

Când ești prins în poveste problema devine un impediment de care trebuie să scapi, iar soluția găsită e singura posibilitate valabilă. Deci ești în poveste și din ea incerci să găsești o soluție, ceea ce te ține în aceași poveste. Când evoluezi personal defapt nu-ți rezolvi problemele ci le alchimizezi, asta ducându-te spre un alt spațiu perceptual și o altă realitate. Să-ți alchimizezi problemele înseamnă să le transformi în oportunități și asta se întâmplă doar prin schimbarea registrului de valori în care ai categorizat “problema”.

Când dorești să scapi de o problemă, impediment, situație neplăcută, în același timp respingi o oportunitate (creanga plină cu mere, coapte peste vară), iar soluția de a tăia problema devine modul în care renunți la un atu, un fruct care se așteapta cules.

Dupa ce problema “dispare” trăiești cu impresia că aceasta nici nu a fost inainte, deoarece te afli într-o altă realitate faptică, iar cea de dinainte a dispărut, astfel disparând termenul de comparație. Dacă totuși observi că problema nu mai e, consideri că aceasta nu a putut să dispară altfel decât ai decis tu.

Provocările, problemele, devierile de la traseu sunt doar șanse și oportunități care așteaptă să fie văzute ca fiind așa, și astfel devin rampe de lansare și posibilități de dezvoltare. Nu incerca doar să rezolvi o problemă, ci găsește locul interior în care problema nu mai e o problemă.