În ceea ce mă privește la nivel profesional în ultimii ani m-am identificat mai degrabă cu un cercetător al conștiinței umane, un explorator prin spațiile perceptuale și lumile mai mult sau mai puțin subtile. Am intrat în acest domeniu cu un interes personal deoarece am avut nevoie la rândul meu de vindecare și integrare. Explorarea m-a adus față în față cu cei care aveau nevoie să împărtășesc din cunoașterea și experiența adunată. Astfel cercetătorul a devenit un aplicant al propriilor explorări și a cunoașterii acumulate, și încetul cu încetul, s-a dezvoltat un sistem de lucru și un proces ce la suprafață pare complex, dar care în esență este, cum spunea o clienta “scandalos de simplu”.

De la bun început mi-am pus intenția de a dezvolta o tehnică de lucru cu sine care să nu implice nimic în plus, o tehnică prin care persoana să lucreze cu sine fără să facă ceva ce nu făcea înainte. Astfel în mod constant cercetătorul din mine s-a reîntors la tablă și a distilat din nou și din nou până a simțit că a ajuns la esență. Și de aici inconstanța, din nevoia de a atinge perfecțiunea, dezinteresat de propria imagine și de așteptările exterioare am insistat să merg înainte expunând cât mai puțin propria cunoaștere. Am ales să amân “să ies în față” asumându-mi riscurile de rigoare și de fiecare dată când m-am expus am făcut-o doar ca să testez, să văd unde sunt și cum e perceput ceea ce fac și ofer, ceea ce înțeleg și împărtășesc.

Dea lungul timpului adeseori persoane cu care lucram îmi spuneau” Daniel, lumea nu e pregătită pentru ce ai de oferit”, iar eu auzeam… “Daniel, nu ești încă pregătit să oferi comoara pe care ai descoperit-o”. Și da, am curajul să spun că am descoperit o comoară, care nu vine cu nimic nou, dar care pune totul într-o lumină nouă. Și consider că în toată această perioadă de tatonare ne-am pregătit unii pentru alții: eu pentru voi, pentru cei care sunteți tot mai mulți, gata să primească această cunoaștere și voi pentru această cunoaștere, pentru acest nivel de conștiință care face trecerea spre o altă percepție pentru umanitate. Și toate acestea sunt necesare având în vedere locul în care ne aflăm, intersecția în care am ajuns la nivel de umanitate.

În toată această perioadă a existat și călătoria personală a lui Ioan Daniel, omul, care datorită cercetătorului a trebuit să se expună la tot ce e mai întunecat și greoi din subconștientul colectiv. Cercetătorul și-a asumat un salt în gol în acest subconștient colectiv, recunosc, fără să știe la ce se expune și urmările care o să le aibă asupra vieții personale și a propriei persoane. Fără să înțeleagă sacrificiile care aveau să urmeze și limitele la care avea să se expună.

Nu voi expune tot ce s-a întâmplat dea lungul anilor, mai ales că unele experiențe sfidează mult prea mult limitele perceptuale clasice. Pot doar să afirm că am ajuns în locuri așa de îndepărtate și am descoperit lucruri pe care astăzi omul din mine încă le integrează.

Uitându-mă în urmă înțeleg că am urmat calea pe care o urmează cu adevărat novicii șamani, calea prin care te întâlnești cu tot ce e mai dezechilibrat înăuntrul tău: sociopatul, schizofrenicul, ucigașul, psihopatul, și toate celelalte părți întunecate pe care le conține fiecare om, dar evită să și le recunoască. Deși vroiam să mă opresc să spun stop știam că nu mai pot, că singura mea șansă e să-mi închei procesul.

A fost o perioadă grea, o perioadă în care cercetătorul și omul au făcut un parteneriat, conștientizând la ce s-au expus. A fost o perioadă intensă, cu dezechilibre, momente culminante, experimentarea unei puteri terifiante, a unei stări lipsite de orice urmă de frică, a unor nivele de conștiință în care umanul din mine era la limita extincției. A fost o perioadă în care am îndepărtat oameni și am pierdut prieteni dragi.

Dacă aș fi știut tot ce urmează aș fi făcut cum fac derviși la începutul ritualului: m-aș fi sărutat pe ambele părți și mi-aș fi luat adio de la mine, deoarece ce a rămas după, sau ce a ieșit la suprafață e un alt Daniel, e cu totul altcineva. Viața e nouă pentru mine, eu sunt nou, dar în același timp simt că sunt eu cu adevărat, autentic și aproape de propria-mi suflare.

Cu tot ce s-a întâmplat nu regret această perioadă și acum sunt pregătit să-mi asum și să împărtășesc acest diamant. Acum mă simt pregătit și e pentru prima dată când doresc să împărtășesc această cunoaștere la o scară mai largă, în afara cabinetului personal. Spun asta deoarece până acum nu vroiam să ies în față, fugind de această poziție. Dar ceea ce am acumulat și descoperit creează o presiune interioară care nu îmi dă de ales. Acum înțeleg și-mi asum că defapt mi-am închinat viața și menirea acestei călătorii și că nu-mi rămâne decât să-mi asum propria călătorie și propria putere personala.

Această perioadă a făcut trecerea de la cercetător la cel care împărtășește și aplică ceea ce a acumulat. Îmi dau seama că defapt, acest articol s-a transformat într-o expunere a propriei călătorii și odată cu asta o asumare a rezultatului, a ceea ce am devenit, a omului și a misiunii personale pe care nu pot și nu mai vreau să o evit. Misiunea pe care mi-o asum e să susțin călătoria celor dornici de a se întoarce acasă, de a-și reînsuși propriul castel și regat abandonat.

Pe scurt e vorba despre recunoașterea și asumarea propriei puteri personale.