Trezirea, sau cum m-am izbit de un zid invizibil

Cu adevărat la început nu a fost nici un zid și nici o trezire, a fost doar multă durere și deznădejde. Eram în vara lui 2006 când am aflat că sunt bolnav, că eram bolnav de mulți ani, o boală ignorată, care a ajuns să se cronicizeze datorită unei vieți destrăbălate și dezechilibrate. Un doctor recunoscut din Cluj, în timp ce pompa în mine antibiotice cât pentru “cai”, îmi spunea că trebuie să mă operez, că nu există altă variantă pentru mine. Atunci a fost pentru prima dată când m-am uitat la mine și mi-am dat seama ce mi-am făcut, în ce mod m-am abuzat și ce viață dezechilibrată am dus.

A urmat un an și jumătate de deznădejde și de gânduri de sinucidere. Am refuzat operația, fără să am vreo soluție alternativă, dar ceva mă făcea să merg înainte, să caut în interior, fără să fac ceva concret.

Acesta e un tipar clasic, pe care mulți îl recunoașteți poate la voi sau la atâția alții. Trezirea la realitate care vine ca urmare a unui șoc, a unei rupturi sau a răsturnării realității în care trăiai până atunci. În acest moment apare nevoia de a căuta, de a-ți aduce aminte, de a ajunge la tine. În acest moment începe o călătorie pe care dacă ți-o asumi te duce mult dincolo de orice ai spera, ai putea să crezi sau să vezi cu ochii minții.

Căderea și încetarea luptei

În toamna lui 2007 pe lângă starea fizică, condiția sociala se deprecia tot mai tare. Cuprins de durere și suferință nu puteam să fac nimic și trăiam de pe o zi pe alta luptându-mă pentru supraviețuire. Mă izolam tot mai mult social și nu găseam căi reale de a-mi schimba condiția. Toate acestea până într-o zi când am încetat să mai lupt și m-am oprit în loc. Atunci nu înțelegeam de unde s-a așternut liniștea, de ce claritatea ieșea la suprafață și în ce bază eram așa de sigur că totul e bine, fără să am nimic concret care să-mi susțină această credință.

De aceea în toate cărțile și discursurile ghizilor de dezvoltare personală și spirituală, veți descoperi cât de importantă e acceptarea. Odată apărută acceptarea, încetează lupta împotriva propriei condiții. Odată lupta încetată resursele personale economisite îți susțin și aduc claritatea, liniștea și asta te face să vezi că ai la dispoziție resurse și căi de a transforma situația în care te afli.

Dacă e ceva ce am învățat în acești 13 ani e faptul că în orice situație te-ai afla, oricât de greu ți-ar fi, întotdeauna ai la dispoziție resursele necesare să mergi mai departe, să evoluezi și să-ți depășești condiția precară în care ai ajuns, tot prin propriile alegeri.

Diferența dintre a te târî și a zbura

Odată cu acceptarea și claritatea a apărut o stare de libertate care m-a însoțit mai ales în următoarele șase luni. Aveam o libertate și o siguranță în acțiuni care mă surprindea și pe mine, dar care era plăcută și plină ca trăire.

Pe lângă această libertate, am găsit un loc înăuntrul meu, un loc pe care mi-a trebuit mulți ani să-l înțeleg. Când intram în acel loc, orice îmi doream se întâmpla. Mi-am spus că am nevoie de bani, să plec din țară și să mă reinventez. În două luni eram într-o țară străină stăteam la hotel pe un salar bun și trei luni doar am fost învățat. După cinci luni câștigam 2500 euro, iar în 8 luni ajunsesem să câștig peste 5000 de euro. Defapt într-un an de zile un marginalizat social care trăia de pe o zi pe alta a ajuns să câștige mai bine decât un director (eram în 2008).

Dar nu era atâta vorba de bani ci de starea cu care trăiam totul. Aveam nevoie de puține ore de somn și era pasiune și trăire în orice făceam. Am vrut să înțeleg ce mi se întâmplă și astfel a apărut o persoana, cu peste 20 de ani de experiență în spiritualitate și esoterism, care a început să-mi dea să citesc, să mă ghideze și astfel am ajuns să înțeleg. Așa a apărut frica de a pierde ceva ce a venit ca și cadou, ceva pentru care alții au muncit ani de zile și poate nu au atins niciodată. Și astfel odată cu frica această stare a devenit o amintire. Și cu adevărat aici a început drumul întoarcerii acasă. Am primit o mică mostră ca să am voința de a găsi calea înapoi. Și cu adevărat fără această mostră nu aș fi reușit niciodată să mă întorc acasă, deoarece în toate momentele grele, această amintire devenită tot mai vagă odată cu trecerea anilor, a fost cea care m-a făcut să merg înainte, știind că se poate să zbori în loc să te târăști.

Când am descoperit acel loc care defapt e o stare de prezență în spațiul interior, am crezut că pot să manifest orice îmi doresc. Mult mai târziu am văzut că defapt din împăcare cu sine (un alt element cheie) eu doar primeam ceea ce era benefic pentru mine, aliniat cu ceea ce eram. Deci marea diferență e nu să insiști pe ce vrei tu, pe ce crezi tu că ai nevoie, ci să recunoști ce e deja înăuntrul tău, ce aștepți să iasă la suprafață și să se manifeste prin tine. Altfel spus aceasta e calea de aur a lui Buddha, calea sufletului, care ne așteaptă pe toți să o urmăm. Când încetezi să ieși din iluzie, din ceea ce-ți imaginezi despre tine, din propria amăgire, începi să primești și să recunoști claritatea pe care o ai tot timpul la dispoziție și astfel începi să vezi ce îți dorești cu adevărat, ce e potrivit pentru tine și ce vrei să manifești.

Pierderea inocenței și întoarcerea acasă

Odată cu înțelegerea a apărut și atașamentul față de ceea ce trăiam și odată cu atașamentul frica s-a strecurat înăuntrul meu. De aici în următoarele luni acel loc în care mergeam să recunosc ce am nevoie a devenit o amintire îndepărtată și astfel a început călătoria de întoarcere acasă.

Am decis să renunț la ce făceam și la acel salar impresionant pentru mine, și astfel m-am întors înapoi în țară. Am început să citesc, să studiez și să urmez cursuri. Deschiderea spirituală a rămas cu mine și puteam să ating culmi perceptuale foarte înalte. Îmi înțelegeam noua “putere”, dar în același timp simțeam că ceva lipsește. De-a lungul timpului am înțeles că omul, structura egotică, era grav afectată oricât de înalte erau culmile spirituale pe care călătoream. Și astfel am început călătoria de “vindecare” a omului, a lui Daniel. Au urmat cursuri de terapie manuală, lucrul cu corpul, respirația, energetică, Facultatea de psihologie, și diverse cursuri de formare cu variați ghizi și lideri din zona dezvoltării personale și spirituale.

Au urmat multe etape și de multe ori am fost tentat să renunț sau să spun gata, am ajuns la capăt. Toate acestea m-au dus spre lucrul cu oamenii, la început prin terapie manuala, o etapa importantă în dezvoltarea mea, iar apoi încet încet în ședințe de consiliere și coaching, iar în prezent ceea ce consider că fac e sa mentorez, să îi susțin pe cei care își doresc să evolueze cu adevărat.

Lucrurile mergeau destul de clasic până în vara lui 2016 când prin anumite călătorii interioare am depășit anumite bariere perceptuale. De aici totul s-a schimbat. Am ajuns în acest punct deoarece am forțat din dorința de a retrăi acele stări, de a regăsi acel loc de pace și liniște. Am ajuns să descopăr lucruri pe care astăzi sincer nu aș vrea să le știu, am fost expus la experiențe greu de acceptat, experiențe pe care și mi-e mie greu să cred că le-am trăit. Totul a culminat cu toamna lui 2017 când timp de câteva zile am început să accesez informații și stării care mă duceau la limita, din multe puncte de vedere. În această stare am dezvoltat și sistemul de lucru pe care îl folosesc în prezent.

Atunci am decis că am ajuns la un final, după ce trei zile am stat într-un fel de moarte identitară însoțită de o agonie adâncă. Dar nu a trecut mult timp până să înțeleg că ceea ce am primit cerea să ajungă și la alții, că nu puteam să duc toate acestea fără să le împărtășesc.

În acel moment am decis să redeschid cabinetul personal, cabinet pe care îl închisesem cu 8 luni în urmă deoarece propria călătorie personală m-a solicitat prea mult. De atunci am aplicat propriul sistem de lucru în cabinet, iar în ultimii ani am lucrat cu sute de oameni în mii de sesiuni, astfel am avut șansa să dezvolt o metodă de lucru clară, eficientă și rapidă, astfel încât cei care apelează la serviciile mele să aibă parte de un sistem clar și bine definit.